Posts Tagged ‘camera deputatilor’

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE MINISTRUL JUSTIŢIEI

Thursday, June 4th, 2009

În atenţia Ministrului Justiţiei,  

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE MINISTRUL JUSTIŢIEI DOMNUL CĂTĂLIN PREDOIU

Stimate domnule ministru,

 În data de 01.06.2009 am adresat o solicitare Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de a efectua o vizită la Penitenciarul Jilava în 16.06.2009, alături de purtătorul meu de cuvânt Monica Columbeanu. Motivul vizitei mele era acela de a lua contact cu deţinuţii în vederea unei iniţiative legislative pe care o pregătesc în calitatea mea de fost parlamentar şi membru al Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor.
În ultimii ani am vizitat foarte multe penitenciare şi am primit mii de scrisori de la persoanele private de libertate. Am încercat să-mi aduc contribuţia la îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, atât prin măsuri legislative, cât şi prin donaţii. O asemenea donaţie de 50 de televizoare este şi acum în pregătire pentru Penitenciarul Jilava.
Din motive greu de înţeles, conducerea ANP a respins însă vizita mea la Penitenciarul Jilava şi din acest motiv vă adresez această scrisoare deschisă.

Consider că societatea românească a scăpat de cenzură şi de secretomanie de 20 de ani şi că suntem deja o democraţie. Acest fapt ar trebui să însemne că orice iniţiativă privată care vine în sprijinul instituţiilor statului ar trebui să fie binevenită, iar nu respinsă. În aceste condiţii, nu înţeleg motivul refuzului conducerii ANP şi vă rog să reacţionaţi conform legii în această situaţie. Refuzul ANP dovedeşte că autorităţile din România mai au multe de învăţat despre cum funcţionează un stat de drept şi sper ca răspunsul Dvs. să contrazică gustul amar pe care îl are oricine încearcă să se implice în societatea românească şi să vină în sprijinul cetăţenilor acestei ţări.

Cu stimă,
Candidat la alegerile prezidenţiale
Nati Meir

CALENDARUL INSTALĂRII NOULUI GUVERN

Wednesday, December 10th, 2008

CALENDARUL INSTALĂRII NOULUI GUVERN PSD+PD-L

10 decembrie - preşedintele desemnează premierul
12 decembrie - expiră mandatul actualului Parlament
15 decembrie - noul Parlament este convocat în prima şedinţă
18 decembrie - Senatul şi Camera îşi aleg structurile de conducere
19 decembrie - guvernul nou format este votat în Parlament
20 decembrie - guvernul depune jurământul la Cotroceni
22 decembrie - noul guvern se instalează la Palatul Victoria

sursa: Realitatea TV

Deputatul Nati Meir si-a inaintat demisia din camera Deputatilor

Monday, October 13th, 2008

 

imga0120_mic1Deputatul Nati Meir a redactat o scrisoare catre  Presedintele Camerei Deputatilor  Bogdan Olteanu, prin care anunta demisia sa din Camera Deputatilor.

Maine 14 octombrie, la sediul Comisiei pentru drepturile omului culte si problemele minoritatilor nationale, dupa sedinta comisiei,  la camera 1M etajul 1, va avea loc o conferinta de presa a deputatului Nati Meir. Mentionam faptul ca in urma demersurile initiate de deputatul Nati MEIR tot maine in fata Comisiei sunt chemati pentru audiere directorului ANP dl. Ioan BALA, seful Peninitenciarului Galati si unul din detinutii care au acuzat conducerea acestui penitenciar de abuzuri.

Deputatul Nati Meir  a anuntat saptamana trecuta ca va demisiona din functia de deputat  si,  in comparatie cu alti politicieni care au afirmat ca demisioneaza si nu au facut acest lucru, se tine de cuvant.

 

Cabinet deputat Nati Meir

 

Mai jos prezentam textul demisiei:

Domnule Presedinte,

 

 

            Subsemnatul NATI MEIR, deputat in Circumscriptia electorala nr. 38 – Tulcea,  va informez prin prezenta ca, incepand cu 01 Noiembrie 2008, imi dau demisia din Parlamentul Romaniei in semn de protest. Motivele care au stat la baza acestei hotarari sunt urmatoarele:

1.      H.G. nr. 1897/2006, care limitează accesul parlamentarilor în penitenciarele din Romania;

2.      Presiunile care se exercita in Parlament la vot;

3.      Cresterea numarului de incidente cu caracter antisemit in Romania;

4.      Protest fata de atitudinea Trustului Realitatea-Catavencu care in ultimii 2 ani nu mi-a

 acordat niciun drept la replica si mi-a refuzat dreptul la libera exprimare;

Am ales sa demisionez incepand cu data de 1 Noiembrie 2008 deoarece, pe data de 27 Octombrie, voi  organiza o petrecere (botezul primului meu nepot) la Hotel Radisson (Bucuresti) si la acea data vreau sa fiu inca deputat. Doresc ca acesta demisie sa fie citita de dumneavoastra in plenul Camerei Deputatilor.

                                                                              Deputat

 

                                                                                                  NATI MEIR